Ce am citit în luna august

Ello, dragilor! Ce mai faceți? Cum mai sunteți? Cum a fost luna august pentru voi?

Eu una pot spune c-am avut foarte, foarte mult chef de citit, ceea ce s-a transpus oarecum și către începutul lui septembrie, motiv pentru care am și întârziat cu acest articol. Upsi.

Hai să vedem ce-am citit eu în august!

Prima carte pe care am terminat-o a fost Anna și sărutul franțuzesc de Stephanie Perkins, căreia i-am dat 3.5/5 ☆. Da, știu, nu pentru vârsta mea și toate cele. Am vrut să văd care-i treaba cu seria asta, mai ales că n-am putut să pun mâna pe ea acum 4-5 ani, când toate fetele de-o vârstă cu mine o citeau. Nu m-a dat pe spate, dar a fost ceva drăguț și ușor de citit, mai ales după febra examenului la facultate, așa că o recomand dacă vreți ceva care să nu ceară prea multă concentrare și care totuși să vă atragă într-o oarecare măsură.

Următoarea carte terminată a fost Mica enciclopedie Hygge de Meik Wiking, căreia i-am dat tot 3.5/5 ☆. Când a apărut la noi, era peste tot pe Facebook și pe Instagram și mi-a atras extrem de mult atenția și-am zis să o încerc acum, când tot vreau să studiez o limbă nordică la facultate (ceea ce o să și fac, by the way). A fost o cărticică superbă, de la concept până la așezarea în pagină, și trebuie să spun că a reușit să dea un nume stilului meu de viață semi-introvertit, cozy, dar nu tot timpul, cu lumânărele și prăjiturele și foarte mulți oameni dragi în jur, dar și cu spațiul personal - hygge. Acum chiar simt că sunt parte din nordici, dacă știți ce vreau să spun. Dacă v-a atras și vouă atenția, chiar vă recomand să o încercați. În special pentru rețetele din ea, abia aștept să gătesc și eu câteva acum că vine sezonul!

Apoi am reușit să citesc două cărți într-un maraton de 24h, dintre care prima a fost Every Heart a Doorway de Seanan McGuire, tradusă la noi ca Orice inimă e o ușă, căreia i-am dat 4.5/5 ☆. Ce n-am înțeles eu dinainte să citesc cartea și ce cred că e important să știți: foarte mulți o leagă de Narnia, în ea fiind vorba despre un pension pentru copiii care au traversat vălul realității și-au trecut în diferite dimensiuni iar acum, întorși acasă, în lumea normală, nu se mai pot adapta. Ei bine, nu trebuie să fi citit Narnia (sau orice altă carte de acest gen, to be exact) ca să puteți înțelege Orice inimă e o ușă.

Revenind la cartea propriu-zisă, a fost o minunăție. E scurtuță, deci se citește repede. Eu nu prea citesc ficțiune scurtă, îmi place să mă afund în poveste de obicei. Ei bine, Seanan McGuire reușește să facă asta în atât de puține pagini! Personajele sunt unice, foarte bine individualizate, iar modul în care diferitele lumi prin care au trecut le-a influențat este o temă principală a cărții. Ba chiar ce să vezi, avem și niște crime de rezolvat.

Singura nemulțumire pe care o am e că aș fi vrut mai mult, motiv pentru care cu siguranță o să continui seria și o să mai încerc și alte opere ale autoarei, mai ales în perioada Halloween-ului.

Următoarea pe listă a fost, în cadrul aceluiași maraton, Trei coroane întunecate de Kendare Blake, pe care am primit-o de Crăciun de la minunata Alexa și căreia i-am dat tot 4.5/5 ☆. N-am crezut că o să pot citi un fantasy în mai puțin de o zi, având în vedere că de obicei îmi ia ceva să mă obișnuiesc cu universul creat, cu regulile după care acesta funcționează... Am devorat cartea asta, până la ultima pagină. Conceptul principal nu e tocmai ceva nou în lumea young adult, trei prințese surori cu puteri speciale care se luptă pentru ca, în final, una din ele să devină regină. Kendare Blake a înnoit ceva ce-am văzut scris de atât de multe ori, iar finalul... A dat toată cartea peste cap și nu pot spune decât că sunt nerăbdătoare să continui seria!

După asta, am terminat In The Gray Area of Being Suicidal de Tea Jay, pe care am primit-o de la cei de pe NetGalley pentru recenzie și căreia i-am dat 3/5 ☆. De ce? În primul rând, m-am simțit, într-adevăr, puțin pusă la colț - un subiect atât de sensibil, povestea cuiva care a trecut prin astfel de manifestări psihice e destul de greu de pus sub semnul unor steluțe. Totuși, simt că a fost vândută a fi total altceva față de ce am citit. Din descriere, m-am așteptat la o analiză psihologică a stării respective. În schimb, a fost doar o expunere factuală a vieții de zi cu zi a autoarei, a greutăților prin care ea a trecut de-a lungul vieții și cum a reușit să treacă peste ele. Dacă v-a atras atenția, o recomand strict ca pe o carte motivațională, deși nici la aspectul ăsta nu m-a impresionat extrem de tare și, dacă mă gândesc mai bine, aș scădea rating-ul la 2.5/5.

Ultima, dar nu cea din urmă carte terminată în august a fost nici o alta decât Anna Karenina de Lev Tolstoi. Am citit ambele volume (dintr-o ediție mai veche, de la editura Univers) de-a lungul lunii alături de Andra de la Pulbere de carte, care n-a mai reușit să o termine. Cu părere de rău zic că i-am dat 3.5/5 ☆. 

Am început cartea cunoscând de mult finalul, însă nu aici a fost problema. Personal, am o afinitate pentru autorii ruși, iar asta a fost prima dată când l-am citit pe Tolstoi, care nu prea m-a dat pe spate.

 Acțiunea a fost interesantă, personajele, deși foarte multe, ușor de reținut pe moment datorită legăturilor pe care autorul le-a stabilit între ele și stilul de scriere mi s-a părut destul de balansat, narațiunea și dialogul fiind întrerupte ici-colo de descrieri folositoare și nu extrem de lungi. Ce nu mi-a plăcut a fost trecerea destul de bruscă de la un plan narativ la altul. La început, până m-am obișnuit, mi-a fost destul de greu să disting ce și cum. Ah, de asemenea, toate părțile în care s-a vorbit despre agricultura în Rusia vremurilor lui Tolstoi m-au plictisit la culme. Înțeleg că era un element esențial atât în portretizarea societății, cât și în conturarea personalității unuia dintre personajele principale, dar nu a fost deloc, deloc genul meu.

În schimb, per total mi s-a părut o expunere destul de detaliată a societății rusești de la vremea aceea, varietatea de personaje și de situații făcând asta posibil. Este, cu siguranță, una dintre operele clasice rusești care, în pofida mărimii sale, e ușor de citit și poate fi parcursă cu plăcere fără să fie nevoie de o prea mare concentrare. 

Dac-ar fi să îl compar pe Tolstoi cu Dostoievski, aș spune că, pe când Dostoievski pune mare accent pe lupta interioară a personajelor cu sine, aceasta fiind influențată de factori exteriori, Tolstoi face exact inversul - portretizează lupta personajelor cu factorii exteriori (regulile impuse de societate, educația, starea țării în general), influențată de propriile convingeri și experiențe.

Și cam asta am citit eu în luna august. Voi ce ați citit? Care a fost cartea voastră favorită? Dar cea care v-a dezamăgit cel mai mult?

Răspundeți-mi la întrebări fie aici, în comentarii, fie într-un mesaj pe Goodreads, Facebook sau Instagram.

Let's discuss books!