Frații Karamazov, recenzie

rating: 4 / 5 ★

    * Dacă e să împărțim rating-ul pe volume, primului i-am dat 4.5, iar celui de-al doilea 4 din 5 steluțe. Oricum, diferența nu este cine știe ce, din moment ce ambele mi-au plăcut extrem de mult și le recomand cu dragă inimă.

    Foarte pe scurt, pentru că altfel nu știu cum aș putea să rezum cartea asta, acțiunea are la bază familia Karamazov, nu tocmai o familie... funcțională, din orice punct de vedere ai lua-o. Nu am de gând să vă spun mai multe despre condițiile în care se formează familia, din moment ce aceasta constituie partea de început a primului volum. De-a lungul celor două volume, avem ocazia să observăm evoluția personajelor oarecum de la zero, influențați fiind de evenimentele diverse ce au loc și de multitudinea de persoane cu care relaționează.

    Ca să începem cu începutul: copertele sunt minunate. Așa cum se întâmplă de obicei când vine vorba de editura Art, au reușit să facă din seria aceasta de autor o operă de artă vizual vorbind. Da, știu că nu coperta este importantă, ci interiorul. Dar hei, atunci când coperta unei cărți te atrage, nu-mi spune că nu simți nevoia să o ai în bibliotecă! Plus de asta, imaginea nu e pusă aleator, are și ceva substrat, ceea ce pentru mine personal dă foarte bine.

    În roman, Dostoievski își ia destul de mult timp să critice societatea vremii respective, chiar dacă indirect. Și nu numai societatea rusă. Prin diferite paralelisme făcute chiar de personaje în discuții, acesta își face oarecum simțită părerea. Ceea ce, totuși, mi s-a părut foarte original, a fost că a reușit să pună în lumină multe dintre problemele pe care le avea societatea rusă într-un mod nu tocmai voalat, după ce mi-a insuflat convingerea că este un adorator de țară. Sper să nu mă înțelegeți greșit, nu e nimic rău în a-ți exprima dragostea de țară și nici în a-i expune problemele, doar că din experiența mea cei doi factori nu prea merg bine mână-n mână. Însă la Dostoievski observ că nu se aplică regula.

    Mai mult decât atât, personajele sunt atât de diverse încât nu te vei plictisi niciodată. De multe ori, autorul alege să meargă pe alei lăturalnice, îndepărtându-se de firul narativ principal. Chiar dacă mie personal nu mi-au plăcut în totalitate aceste escapade în viața personală, de multe ori destul de complicată și plină de aventură, a unora dintre personajele secundare, nu pot spune neapărat că m-am și plictisit. Întotdeauna o să ai ceva de învățat de la fiecare personaj nou care apare. Și oh doamne cât știe Dostoievski să creeze personaje interesante...

    Încă un lucru care mi-a plăcut extrem de mult a fost modul în care a ales să portretizeze la un moment dat schizofrenia. Nu vă spun când, unde și cum pentru că poate vreți să citiți cartea și ar fi un spoiler major. Nu zic nici că e cea mai perfectă reprezentație, nici pe aproape, dar mie pur și simplu mi s-a părut interesantă toată povestea din spatele ”bolii”, cât și manifestările ei în prezent.

    Frații Karamazov este, într-adevăr, o operă voluminoasă și destul de greu de citit dacă nu îi dedici destul timp. Am terminat primul volum într-o săptămână de vacanță, pe când cel de-al doilea mi-a luat o lună întreagă din moment ce a trebuit să mă mai ocup și de alte lucruri pentru școală. Și nu că n-ar fi interesant, tocmai asta e ideea, trebuie să ai timp să pătrunzi povestea ca să poți ține pasul și parcă nu-ți mai vine să citești atunci când te apuci de carte doar ca să parcurgi 10 pagini.

    Oricum, dacă este prima operă pe care o citiți de la Dostoievski, nu vă recomand totuși să începeți cu ea. Da, eu tocmai așa am făcut, dar pentru mine cartea are o valoare sentimentală enormă și poate că dacă nu ar fi fost cazul ăsta, aș fi lăsat-o baltă de mult în favoarea altei cărți mai rapide. Oh, da, și... Finalul? Cred c-am menționat că este ultima operă a autorului. Fun fact - a murit înainte s-o termine. Așa că așteptați-vă la un final deschis. Și la ”eroul” romanului (așa cum îl numește chiar autorul la început) să nu ajungă să fie eroul romanului. Mie cel puțin așa mi s-a părut.

    În schimb, o recomand cu dragă inimă celor ce au mai citit Dostoievski înainte și nu sunt siguri dacă să o înceapă sau nu. Chiar merită efortul de a o citi, am rămas cu atât de multe valori dezvoltate în urma ei...

    Voi ce alte cărți ați mai citit de la autor și ce mi-ați mai recomanda? Dacă ați citit cele două volume, ce părere aveți despre ele? Lăsați-mi un comentariu, întotdeauna sunt curioasă în legătură cu ce credeți. Până la următorul meu articol, mă puteți găsi pe Goodreads aici, unde postez mai des. Blogul are și o pagină de Instagram, go take a look @hoatadecarti. De asemenea, dacă vă place blog-ul, nu uitați să dați un like și paginii de Facebook aici.