The End of the F***ing World, recenzie

   Seara trecută am vrut să vizionez ceva în timp ce mâncam. N-aveam idee ce, dar simțeam nevoia de ceva nou, nu un sezon dintr-un serial cu care am rămas în urmă (și care, for the record, sunt destule). Ei bine, plimbându-mă pe paginile pline cu filme și seriale, am dat peste chestiuța asta. Titlul suna fix în genul meu, așa că i-am dat o șansă. Și oh, ce mă bucur c-am făcut-o.

rating: 4.75 / 5 ★

   The End of the F***ing World este un serial original Netflix, care trebuie să spun că a fost unul din motivele pentru care i-am dat o șansă în primul rând. Pe lângă Death Note, cu care m-au dezamăgit total încă de la alegerea actorilor și la care nici măcar nu m-am uitat (mhm Netflix, mhm), tot ce-am văzut marca Netflix mi-a plăcut la nebunie. Și al doilea element care mi-a atras atenția a fost umor negru, pereche de cuvinte care se regăsea în descriere.

   Serialul, care are la bază seria de benzi desenate omonimă scrisă de Charles S. Forsman, este considerat ca fiind o dramă-comedie neagră absurdă... N-aș fi putut nicicum să-l descriu mai bine. Personajele principale sunt James și Alyssa, doi tineri de 17 ani. James se consideră a fi un psihopat, datorită unor pasiuni ce datează încă din copilărie, iar Alyssa este adolescenta rebelă, non-conformistă, care duce o viață nu tocmai frumoasă și vede în James portița ei de scăpare.

   Mai mult de atât nu vreau să vă spun în legătură cu ce se întâmplă, pentru că e mai bine să aflați pentru voi, dacă n-ați făcut-o deja. Sezonul are 8 episoade, fiecare de aproximativ 20 de minute. L-am văzut aseară, pe nerăsuflate. Pur și simplu nu m-am putut opri din a da click pe ”next episode”.

   Bun, acum câteva detalii mai... tehnice? Povestea e... deloc normală. Cum e și descrisă pe Wikipedia, e absurdă. Deci dacă vreți să vă uitați cu gândul că o să găsiți ceva 100% asemănător cu viața reală, nu o să vă placă. Totuși, pe lângă tot absurdul ăsta, sunt puse în evidență multe probleme serioase cu care adolescenții (și nu numai) se confruntă în viața de zi cu zi. În viața cotidiană de zi cu zi. 

   O scenă care m-a impresionat super mult (și nu o spun ca pe un spoiler, nu are mare legătură cu acțiunea principală, zic eu; totuși, puteți să evitați și să treceți la următorul paragraf) s-a întâmplat în cantina școlii. Alyssa, ”fata nouă”, stătea la masă cu un grup de tipe, toate cu telefonul în față, mai puțin ea. Stătea și se tot uita la ele, până când, la un moment dat, primește și ea un mesaj. De la o tipă care stătea vis-a-vis de ea la masă. Reacția ei e ceva în genul ”Hei, ce naiba, sunt chiar aici”, la care tipa îi răspune ”Care-i problema, e gratis”. În momentul respectiv, Alyssa se ridică, își izbește telefonul de pământ și-i dă naiba pe toți. Situațiile de tipul ăsta au devenit, într-adevăr, o problemă. Și eu sunt de acord ca atunci când ești cu cineva să-ți fie atenția la persoana respectivă. Pentru că până la urmă ăsta e scopul. Da, înțeleg, n-ai cum să nu-ți verifici telefonul, toți o facem. Însă nivelul la care a ajuns tipa respectivă m-a scos până și pe mine din sărite, dar pe Alyssa...

   Că tot veni vorba de Alyssa, este un personaj care m-a impresionat într-adevăr. Deși destul de slabă în interior, punând la îndoială foarte multe decizii pe care le lua, a reușit întotdeauna ca la exterior să-și păstreze cumpătul. Bine, mai puțin în situațiile limită, dar hai să fim serioși... Dacă vă decideți să vă uitați și să vedeți cu ochii voștri prin ce trec cei doi, o să vă dați seama că au într-adevăr motive să nu fie cu picioarele pe pământ în anumite condiții. Oricum, actrița, Jessica Barden, a făcut o treabă extraordinară. 

   Cred că un actor este bun în adevăratul sens al cuvântului atunci când te face să empatizezi cu personajul. Acesta a fost cazul Jessicăi, atât cât și al lui Alex Lawther, care l-a jucat pe James. S-a transpus perfect în pielea personajului. Pot să spun, din experiență proprie, că e mai ușor să joci o adolescentă rebelă decât un adolescent introvertit care se crede psihopat. Cu toate astea, ambii au făcut o treabă extraordinar de bună. Ce mai e de menționat aici e chimia dintre cei doi. Nu știu, parcă merg perfect unul cu altul. Great choice of cast, Netflix! 

   Pe lângă ceilalți actori, care au fost toți buni, problemele pe care le atinge serialul sunt de o importanță extrem de mare. Spre exemplu, cum e ca părinții tăi să fie divorțați și să trăiești în umbra fraților vitregi sau cum te poate afecta moartea cuiva drag. Avem și puțină reprezentare LGBT la un moment dat, atât cât și un exemplu de... cum să spui stop atunci când o relație nu merge, chiar dacă în adâncul tău ți-o dorești foarte mult. Mai sunt o grămadă de subiecte sensibile pe care le atinge serialul, așa că da, destule trigger warnings. Singura mea nemulțumire a fost că deși aceste probleme apar, multe dintre ele nu sunt discutate cu adevărat, pentru multe nu se dă o soluție. Oricum, la cât de scurt și dinamic este serialul, nu prea ar mai fi avut loc de așa ceva.

   Overall, mi-a plăcut foarte mult și îl recomand nu numai adolescenților, dar și persoanelor care pur și simplu vor ceva rapid, entertaining dar și foarte serios în același timp. Serialul are vibe-ul acela indie, de parc-ar fi scos dintr-un blog de pe tumblr, dar mi se pare un lucru extrem de potrivit.

Până la următorul meu articol, mă puteți găsi pe Goodreads aici, unde postez mai des. Mai nou, blogul are și o pagină de Instagram, go take a look @hoatadecarti. De asemenea, dacă vă place blog-ul, nu uitați să dați un like și paginii de Facebook aici.

xx