#leapșadeluni: Opinii nepopulare despre cărți
Așa cum v-am obișnuit, am revenit cu o nouă leapșă, pe care de data asta am găsit-o pe alt canal favorit de-al meu, cel al Katrinei de la LittleBookOwl. Dacă a mai făcut-o cineva în română deja, lăsați link-uri prin comentarii. De asemenea, și dacă o faceți după. Sunt curioasă să citesc răspunsurile voastre. ^.^
1. O carte/serie de cărți populară care nu ți-a plăcut
Nu mi-e deloc greu să menționez aici cărțile din trilogia Fifty Shades of Grey. Știu că sunt și foarte multe persoane cărora nu le plac, dar majoritatea celor pe care îi cunosc adoră cărțile și filmele deopotrivă, iar mie prima carte mi-a displăcut profund, motiv pentru care n-am mai continuat-o și, logic, nici pe celelalte. N-am văzut nici filmele și nici nu am de gând.
2. O carte/serie de cărți populară pe care toată lumea o urăște, dar tu o adori
Nu știu cât de valid e răspunsul, dar o să merg cu cărțile lui Stephen King. Acum nu mi-o luați în nume de rău, știu că are un fanbase extraordinar, dar în ultima vreme am auzit multe persoane plângându-se de modul în care tratează acesta femeile în operele sale și lucruri de genul acesta. Am citit doar două cărți de la el până acum (shame on me!!!), Misery și Carrie, dar mi s-a părut că felul în care cele două personaje feminine erau tratate face parte din poveste și că firul narativ ar fi practic inexistent dacă s-ar schimba. Multe persoane spun că nu îl vor mai citi pe King din cauza asta, dar eu nu mă număr printre ele și abia aștept să mai citesc ceva de la el. ^.^
3. Un triunghi amoros care n-a ieșit cum voiai tu (atenționează oamenii de spoilere) sau un OTP care nu îți place
Nu prea citesc cărți cu triunghiuri amoroase, nu-s tocmai preferatele mele, așa că un OTP (one true pairing - cuplu perfect) care nu că nu mi-a plăcut, dar nu mi s-a părut atât de extraordinar, a fost Fourtris din seria Divergent de Veronica Roth. Mi-a plăcut când am citit-o și am fost mare fană a celor doi la momentul respectiv (păi dar normal, doar am făcut parte din hype), dar mai apoi, gândindu-mă mai mult la subiect și acțiune, mi-am dat seama că nu e chiar așa de bine realizat acest cuplu cum mi-a lăsat prima impresie.
4. Un gen de cărți popular din care tu nu prea citești
Fără să stau prea mult pe gânduri, romance. În ultimii ani, am citit o singură carte care să aparțină strict acestui gen, foarte popular de altfel. Cărțile fantasy/sci-fi etc. care au și romantism în ele nu se pun.
5. Un personaj popular/extrem de apreciat care ție nu-ți place
Okay, n-aruncați cu pietre, dar Clary Fray din seria Instrumente mortale nu mi se pare cine știe ce. Din nou, n-o urăsc sau ceva, doar că eu n-am văzut în ea ce vede majoritatea, o eroină în adevăratul sens al cuvântului și-un model de urmat. Unul din motivele pentru care am citit doar trilogia originală și... m-am oprit acolo. Vreau totuși să citesc Dispozitive infernale cândva.
6. Un autor popular pe care tu nu îl poți citi
Răspunsul perfect pentru asta - Marin Preda. Am încercat să citesc multe din operele lui și pur și simplu nu le suport. N-am terminat nici măcar una. Ceea ce e trist, pentru că eu îmi fac comentariile pentru bac din ce citesc, fiindu-mi mai ușor așa, dar pe cel la Moromeții va trebui să-l tocesc, presupun.
7. O temă foarte folosită pe care ai obosit s-o regăsești în cărți
Dragoste la prima vedere, dar genul ăla de romance făcut foarte prost, care nu se bazează pe altceva decât pe o privire și cam atât.
8. O serie foarte populară pe care nu ești interesat/ă să o citești
Ambele serii cu Percy Jackson de Rick Riordan. Nu mă înțelegeți greșit, vreau să citesc Cronicile familiei Kane de la el și chiar și seria cu Magnus Bane, dar pentru mine cel puțin zeii greci au devenit cam prea folosiți. Cine știe, poate mai târziu îmi va fi trezit interesul pentru această serie, dar momentan sunt okay și fără.
9. Zicala este ”Cartea e întotdeauna mai bună decât filmul”. Totuși, ce film ți s-a părut ție mai bun decât cartea?
Din nou, vă rog să n-aruncați cu pietre, dar Portretul lui Dorian Gray. Probabil e și pentru că am văzut filmul înainte să citesc cartea, ceea ce mi-a alterat oarecum viziunea, dar mi s-a părut mult mai antrenant filmul, sincer. Filmul fiind cel din 2009, cu Ben Barnes.
Gata și cu leapșa pe ziua de azi. O dau mai departe Dumitriței de la World Of Books Web, Alexandrei de la Pierduți în Literatură și... oricui altcuiva vrea să o facă, cu condiția să-mi menționeze blogul. ^.^
Kisses! xx
Comentarii
Trimiteți un comentariu