Mare Tranquillitatis, recomandare

Da, știu, știu, de mult zic că fac o recenzie în detaliu cărții ăsteia. Totuși, n-am fost în stare să mă opresc din citit ca să-mi notez ceva chestii importante și să fie un review ca la carte, așa că astăzi vă voi recomanda Mare Tranquillitatis de Katja Millay.

În primul rând, țin să menționez că am achiziționat cartea cam odată ce a apărut și-am plătit full price din librărie, chestie pe care nu prea o fac, dacă nu chiar deloc. Nu-mi place să cheltuiesc atât de mulți bani când știu că dacă mai aștept puțin pot obține un preț mai scăzut etc etc. Oricum, nu e ca și cum știam ceva despre poveste, doar am fost extrem de atrasă de copertă și mai apoi de sinopsis, așa că n-am putut să plec fără ea.

Vă sugerez, dacă decideți să citiți cartea, să o începeți fără să vă informați prea mult despre ea. Totuși, foarte pe scurt aceasta este despre durere, traumă, schimbări drastice și influența pe care acestea le au asupra noastră și a celor din jur. Cum poți ajunge de undeva sus direct la pământ și cât de greu e urcușul înapoi, cum lovește deznădejdea fix în momentele cheie ale recuperării. Și despre iubire. Da, iubire, puterea ei vindecătoare, speranța care vine din a iubi, pe altcineva atât cât și pe sine.

Ce mi-a plăcut cel mai mult la cartea asta a fost că m-a surprins. Când am citit-o prima oară, acum destulă vreme, nu aveam... viteza de a citi pe care mi-am dezvoltat-o până în acest moment. Cu toate astea, țin minte c-am terminat cartea în două ore și-un pic, și menționez că are 461 de pagini. 

Recent, când am ales să o recitesc, deși eram extrem de reticentă cu privire la ”o să-mi mai placă sau nu”, am adorat-o la fel de mult ca prima oară, dacă nu mai mult. Într-adevăr, gusturile mele literare s-au schimbat radical din perioada în care am citit cartea pentru prima oară, chiar faptul că mi-a plăcut atât de mult fiind aici factorul surpriză.

Prin poveștile de viață separate, cât și prin povestea comună a doi adolescenți profund dezamăgiți de lumea din jurul lor, Katja Millay a reușit să pună cap la cap o lecție extrem de importantă și s-o predea într-un mod cât mai non-formal. Nu este genul de carte pe care un profesor... mai bătrân, ca să nu zic comunist, ți-ar recomanda s-o citești. Limbajul nu-i cine știe ce, ba chiar tipic adolescentin. Ca să nu mai zic de copertă, care sincer a speriat-o pe bunica mea, dar pe care eu o ador.

Complexitatea cărții stă în mesajul, subtil, că viața merge mai departe și că orice rău spre mai bine, cum s-ar spune. Nastya și Josh sunt două personaje care se completează reciproc într-un mod nu prea ușor de înțeles, două cioburi care încearcă din răsputeri să formeze un întreg.

Am găsit cartea inspirațională, ba chiar aș putea spune că este un must-read. Totuși, n-aș recomanda-o persoanelor sub... să zicem 10-14 ani. Tratează multe probleme serioase, cum ar fi abuzul, moartea și sănătatea mentală precară. Oh, și un aspect al acesteia prezent aici, pe care însă eu nu l-am mai întâlnit în altă operă este muțenia selectivă (Nastya, personajul principal, alege să nu mai vorbească din varii motive, pe care rămâne să le descoperiți voi).

Okay, pentru că deja simt că mi-am pierdut coerența, dac-am avut așa ceva, asta este și cu articolul pe săptămâna asta. V-am prezentat aici cartea mea favorită, așa că ce-ar fi să-mi spuneți și voi care este cartea voastră preferată, de suflet? Până data viitoare, pe mine mă găsiți pe Facebook (aici), Instagram (aici) și Goodreads (aici). 

Kisses!

xx