Metamorfoza, recenzie

Colecția de nuvele din care am citit Metamorfoza

Articolul de față nu e tocmai o recenzie, cât gândurile mele încercând să descos oarecum micuța nuvelă a unuia dintre scriitorii care mi-au fost cel mai mult recomandați încă de când am intrat la liceu.

Da, l-am citit în final și pe Kafka (o parte infimă a operei lui, știu), începând cu Metamorfoza. Adică na, ce sună mai interesant decât premisa unui tip oarecare, care la un moment dat se trezește dintr-un somn prea lung ca să afle că s-a transformat în gândac? Da, așa credeam și eu. Într-adevăr, acesta e subiectul nuvelei, viața lui Gregor Samsa, un bărbat care-și întreținea familia (tatăl, mama și sora lui mai mică, Grete) și nu numai atât, ci îi și scăpa pe ai lui de datorii, lucrând ca și comis-voiajor, o meserie deloc ușoară, la un bărbat căruia părinții lui îi datorau sume destul de mari de bani. Ei bine, acest Gregor Samsa se trezește într-o zi, cu multele griji aferente poziției sale pe cap, ca să observe că, brusc, are picioare mai multe, mai subțiri, spatele încovoiat... în fine, vă dați seama. Ce se-ntâmplă mai departe rămâne să vă dați voi seama, dacă vă decideți să citiți nuvela.

I-am dat nuvelei 3.75/5 steluțe, pentru că nu m-au surprins în special întâmplările sau stilul de scriere al autorului. După care m-am mai gândit și am zis să păstrez rating-ul la 4. Ce m-a surprins într-adevăr a fost substratul, înțelesul ascuns al cărții, care poate să difere de la cititor la cititor, de la percepție la percepție.

Nu vreau să dezvălui pentru voi acțiunea, așa că vă spun doar că la început mă așteptam ca Gregor să ducă o viață foarte... ușoară. Da, mă rog, greutățile și poate plictiseala pricinuite de a fi un gândac, da, și singurătatea conferită de faptul că cei din jur, care îl iubeau și îi erau atât de recunoscători înainte, îl evitau acum pe cât posibil, erau într-adevăr inconveniente mai greu de suportat. Oricum, nu s-ar mai fi dus la muncă, ar fi fost mai lipsit de griji și toate cele. Ei bine, n-a fost deloc așa.

În Gregor am văzut unul dintre tipurile umane (hah, vedeți ce-am făcut aici?) existente întotdeauna - omul ”de bază” care cade în neputință. Odată cu transformarea lui în gândac, nu-și pierde grijile, nu uită prin ce trece familia sa. Deși nu poate comunica, îi înțelege și este întotdeauna preocupat, atât de cei din imediata sa apropiere, cât și de el în relație cu ei.

De-a lungul nuvelei, Kafka ne dă șansa să observăm soarta iminentă și atât de tristă a unui astfel de om, atât pre, cât și post căderii în neputință. Mai întâi ca om de bază al familiei, acesta poartă pe umeri povara, atât fizică, cât și sufletească, întreținerii vieții unor suflete dragi (și cei care ați citit sau veți citi și știți ce se întâmplă cu cei din familie după, vă veți da  seama de ce numesc întreținerea ”povară”), iar mai apoi, devenit ”povară”, suportă nu numai ignoranța, ci și ura, scârba celor ce odată l-au iubit și l-au prețuit atât de mult. Iar ultimul său gând, alături de toate celelalte, rămâne tot la ei, la fel de binevoitor ca la început.

Franz Kafka mi-a oferit ocazia să întâlnesc din nou acest tip uman, atât de neglijat, de multe ori neobservat în societate. Țin minte că, atunci când profesoara mea de română mi-a recomandat să citesc Kafka, mi-a zis că trebuie s-o fac doar în anumite zile (ploioase, răcoroase, sumbre etc.), datorită sentimentelor mai ciudate care ar putea veni citind. Practic, că e nevoie de o anumită atmosferă psihic vorbind. Mi-am dat seama că are dreptate. Și nu neapărat datorită ideii de sumbru ”la vedere” - gândacul uriaș - ci mai mult de sumbru social, al substratului. Cel puțin în cazul meu s-a aplicat recomandarea ei.

Cu siguranță am de gând să mai citesc și alte opere de-ale lui Kafka. Tocmai de aceea vă recomand și vouă, dac-ați mai citit povestiri ”dubioase” cu substrat și v-au plăcut sau dacă vreți să încercați așa ceva. Oricum, mie mi-a redeschis oarecum ochii, într-un mod straniu, dar captivant, asupra societății. Așa că citiți Metamorfoza (pentru că-i mai populară) sau, dacă nu, orice altceva. Kafka îmi dă impresia că toate operele lui au acest substrat social care-mi place mie atât de mult. Rămâne de văzut.

Așa, sper că nu v-am plictisit, având în vedere cât am bălmăjit pe-aici. Menționez totuși că scriu acest articol imediat după ce am terminat de citit nuvela. Poate că n-a fost favorita mea, dar nu pot spune că nu m-a impresionat deloc.

Până la următorul articol, pe mine mă găsiți pe Facebook, Instagram și Goodreads.

Kisses! xx