Hoțul de cărți, recenzie
Mă plimbam prin bibliotecă acum vreo câteva săptămâni, încercând să-mi caut câteva cărți scurte pe care să le citesc în timpul unui maraton. Am văzut monstrulețul ăsta de carte și... Deși de multe ori trecusem pe lângă ea zicându-mi că o voi citi altă dată, am ales-o de data asta. Și oh, cât de mult mă bucur că am ajuns în final la ea!
Hoțul de cărți de Markus Zusak este o ficțiune istorică pe care cel mai probabil foarte mulți dintre voi ați citit-o. Dacă nu, sigur ați văzut adaptarea (pe care eu încă n-am văzut-o) sau, în orice caz, ați auzit deja de ea și de cât de bună e. Dar cum eu sunt aici să vorbesc despre cărțile mele favorite, asta fac.
În mijlocul acțiunii o avem pe Liesel Meminger, o fetiță care a avut (ne)norocul să trăiască anii preadolescenței în Germania nazistă. Fiind dată spre adopție, aceasta ajunge, în condiții groaznice de călătorie, la familia Hubermann, familia sa adoptivă, pe strada Himmel, denumire care înseamnă ”rai” în limba germană. Fără să vă dau prea multe detalii, deoarece știți că nu-mi place să dau de gol conținutul unei cărți, vă zic că într-adevăr, până la un moment dat, strada Himmel a însemnat pentru Liesel raiul, chiar dacă nu cu îngerași și nori pufoși din vată de zahăr. Micuța străduță din micuțul oraș german uitat de lume a însemnat pentru ea și locul în care și-a dobândit cel mai de preț atribut, cel care a ajutat-o cel mai mult - să citească. Și ca să aflați când și cum a ajutat-o asta pe micuța Liesel, va trebui ori să citiți cartea, ori să vedeți filmul.
Acum, am să-ncerc să menționez aici toate atributele cărții care au făcut-o să fie atât de specială fără să mă pierd în ele. Nu garantez că reușesc, căci sunt destul de multe, dar voi încerca.
În primul rând, acțiunea e povestită de Moarte Însăși. Dacă asta și decorul Germaniei naziste nu-ți dă fiori, nu știu ce altceva ar putea. Pe lângă aerul de originalitate conferit de alegerea acestui narator, mi se pare că asta face povestea mult mai credibilă, oarecum. În plus, pe lângă povestea hoțului de cărți avem parte și de câteva priviri pe furiș în viața Morții. Ha ha. Ha.
Mai apoi, nu atât personajele ca individuali, cât relațiile dintre ele și dezvoltarea lor pe parcursul acțiunii fac mare parte din farmecul cărții. Într-un orășel micuț, unde oamenii se știu între ei cu bune și cu rele, dezastrul pe care îl poate face un secret important lăsat la iveală e de proporții majore. Mai ales un secret din cauza căruia puteai ajunge într-un lagăr de concentrare.
Da, după cum vă așteptați de la o ficțiune istorică cu decursul în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, apar și evrei aici. Și oh, cum mai apar! Nu în situații în care nu i-aș fi văzut deja neapărat, dar descrierile au un impact atât de mare asupra ta ca cititor, atât cât și toate întâmplările ce se învârt în jurul lor.
Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost emoția pe care a reușit autorul s-o impună oarecum în fiecare scenă. Fie prin gesturi mici ale personajelor, fie mult mai pe față, emoția era acolo și se transmitea către cititor ca printr-o perfuzie. O perfuzie de sentimente. Sentimente care au rezultat, în final, în schimbarea părerii mele despre Germania nazistă. Mi-a fost scos în evidență mai mult decât orice că și germanii au trecut prin raiduri, prin pierderi, prin foc și distrugere în timpul războiului. Că nu toți germanii erau... nu neapărat naționaliști, cât naziști și de acord cu acest regim. Că erau și ei, în definitiv, oameni. Oameni persecutați de proprii oameni, deseori.
Sunt multe scene în carte cu impact emoțional, multe care merită comemorate și din care poți învăța ceva, nu numai din punct de vedere istoric, cât și etic, moral. În Hoțul de cărți, Markus Zusak a reușit să cuprindă fragmente din viața germană de zi cu zi (atât a săracilor, cât și a celor mai bogați, atât a naziștilor convinși, cât și a simplilor germani), din viața de armată care nu ținea de frontul propriu-zis, viața copiilor de cartier, raidurile înspăimântătoare, consecințele războiului... Și câte și mai câte pe lângă cele enumerate de mine.
La final, pur și simplu nu m-am putut abține. Am izbucnit în lacrimi, simțind c-am înceiat o poveste de viață și de moarte. O poveste pe care o voi reciti la nesfârșit și pe care o recomand din tot sufletul și altora mai departe. Poate cartea arată mare ca format, dar capitolele sunt scurte, cu multe pauze. Oricum, oricât de mult timp i-ați acorda, eu zic că merită.
Mai e oare nevoie să menționez că i-am acordat 5/5 steluțe?
Voi ați citit Hoțul de cărți? Dacă da, cum vi s-a părut? Dacă nu, aveți de gând să-i dați o șansă? Lăsați-mi părerile voastre în comentarii! ^.^
Kisses! xx
Până acum eram ferm convinsă că ai ales numele blogului pentru că ți-a plăcut mult această carte :)) Eu am citit-o acum câțiva ani și mi s-a părut cam greoi începutul, dar am sfârșit prin a iubi fiecare pagină la final <3
RăspundețiȘtergere